Ce ai în dormitor – un iubit rafinat sau un Tarzan derutat?

Una dintre cele mai întâlnite preconcepții despre sex este aceea că “sex face toată lumea”. Poate că nu ar fi o preconcepție dacă ar implica doar că îl facem și nu ar presupune că acțiunea în sine garantează satisfacția. Pentru că l-om face mulți, dar nu toți știm ce facem și nu toți facem o treabă de calitate (respectiv satisfăcătoare pentru ambele părți). De ce? Păi în primul rând pentru că nu vorbim despre asta. Ne sfiim să discutăm despre orice problemă legată de sex sau de organele sexuale. Prezervativele se cer pe șest și se ascund sub cumpărături. Automedicația te scutește să îți descrii problemele la farmacie. Și da, aici iar o să vă spun că foarte mulți dintre noi se tratează “după ureche”, pentru că asta scutește de rușinea pronunțării unor cuvinte precum secreție vaginală sau mâncărimi inghinale. Dacă poți să rezolvi treaba doar cu pronunțarea unui nume de medicament, ce contează că nu folosește la nimic. În fine, să revin la temă...

Carevasăzică, sexul se face nu se discută. Dacă sună cunoscut, ei bine, iată primul semn că împarți patul cu un Tarzan care (vorba unui banc) face gaură unde vrea el și nu are vreo înclinație spre a se informa dacă (tot vorba unui banc, dar altul) nu se poartă de parcă folosește o scorbură. Pentru Tarzan-ul cel mai des întâlnit, a face sex are legătură cu lungimea penisului și cu penetrarea. La dracu’ cu preludiul. Ce e nevoie să o țin în brațe sau să înțeleg cum se excită femeia. Să se descurce singură. Știe de când pune ciorba pe masă că vreau să fac sex? Ăsta e preludiu deja. În rest – am penis, știu ce să fac cu el. Ca la atletism, asta e linia de start – cine ajunge primul s-a scos.

Următorul semn că ai în posesie un rege al junglei este acela că, în general, femeia este responsabilă de tot ce nu merge în materie de sex. Vorba aceea – nu există bărbat impotent, ci doar femeie nepricepută. Nu are orgasm sau nu vrea să facă sex conform filmelor porno, e frigidă. Vrea prea mult sex, e ninfomană. Are Tarzan probleme cu erecția, nu se pricepe. N-alunecă, e prea strîmtă. Nu simte nimic, e prea largă. Ce ar presupune, pentru toate afirmațiile astea, trecerea de la statutul de Tarzan la cel de iubit rafinat?

Să se întrebe dacă nu cumva dă doar peste nepricepute și, dacă da, de ce? Că așa ar afla că erecția e responsabilitatea mândrului posesor de penis, nu a nevestei care are (la randul ei) responsabilitatea propriului orgasm. Să știe că mărimea nu contează cât contează tehnica. Până la urmă degeaba ai unealta dacă nu te pricepi s-o folosești. Nu de alta dar în cuplu nu există un unic vinovat ci, de cele mai multe ori, insatisfacția sexuală are legătură cu lipsa de comunicare sau de cunoaștere (anatomie, tehnici sexuale, psihologia sexului).

Dacă ai parte de iubitul rafinat, atunci înseamnă că pricepe că în sex NU trebuie nimic. Că o femeie adevărată nu e una care trebuie să facă sex oral (sau ori de care ar fi), ci e o femeie e adevărată și dacă spune NU atunci când nu e confortabilă cu o cerință sexuală venită din partea partenerului. Indiferent care ar fi aceea. Dar dacă omul refuzat te informează că „nu vrei, mă duc la alta”, ai un Tarzan. Iubitul rafinat discută și e dispus să afle și, dacă se pricepe, să adreseze preocupările iubitei reticente.

Iubitul rafinat se informează și știe că, în medie, are de investit cam 30 de minute în preludiu. Și că preludiul înseamnă flirt și mângâiere, sărut, tandrețe, nu numai stimulare. Mai știe că bărbatul care grăbește lucrurile nu are cum să fie un iubit sofisticat, ci mai degrabă un mistreț grăbit. De ai modelul Tarzan, atunci o să considere „măreața” lui erecție drept un preludiu arhisuficient. Trei pupături, un pic de agitație și gata – a ochit la țintă. Urmat de nani, că a obosit. Postludiul? Hei, doar pentru fraieri.

Pe scurt? Studiile ne dau o veste bună și una proastă. Cea bună este că, da, toată lumea face sex. Cea proastă fiind aceea că sursa de informare pare să fie nu știința ci pornografia și filmografia (mai mult ori mai puțin erotică). Și rezultatul? Tarzanul derutat are, de multe ori, însoțitoare de nădejde. Pe Jane, femeia neinformată, cea care ia asupra ei tot ce nu merge mulțumitor în dormitor.

Miruna Stănculescu, psihoterapeut

Articole recomandate

Infecția urinară la femeie

Infecția urinară deţine locul al doilea ca frecvenţă în topul infecţiilor din organism. Femeile sunt în special predispuse la infectii urinare, din cauza lungimii scurte a uretrei. Una din cinci femei dezvoltă o infecție urinară în cursul vieţii. Majoritatea infectiilor urinare survin la femei sănătoase, active sexual, sunt limitate la tractul urinar inferior (uretra și vezica urinară), nu recidivează şi răspund bine la tratamentul antibiotic. Simptomele principale sunt legate de micţiune (urinat): micţiunile sunt frecvente, dureroase (disurie), imperioase şi, în cazuri severe, urina este amestecată cu sânge (hematurie).


De ce mimează femeile orgasmul?

O să încep cu scena, probabil deja cunoscută, din filmul Când Harry o întâlnește pe Sally. Nu mă pot abține, este absolut irezistibilă. Majoritatea femeilor au mimat orgasmul la un moment dat al existenței lor, spune Sally. Da, dar niciodată cu mine, spune Harry, sigur de el. După care urmează „demonstrația” magnifică a lui Sally. Nu știu dacă scenaristul s-a documentat, dar cert este că afirmația lui Sally este adevărată. Țineți-vă bine, stimați domni – studiile spun că 67% dintre femei fac asta. Și dacă aveți tendința să protestați, asta e doar pentru că Harry avea și el dreptate – deși majoritatea cred că mimatul orgasmului e o realitate, doar 20% dintre bărbați cred că asta s-a petrecut cu partenerele lor. Și (evident doar cei care admit asta) mai recunosc și că dovada că partenerele lor ar face acest lucru, i-ar stresa maxim. Ceea ce confirmă științific zicala conform căreia femeile mimează orgasmul pentru că ele cred că bărbaților le pasă. În altă ordine de idei, doamnelor, surpriză – 28% dintre bărbați se ocupă și ei, ocazional, cu mimatul.


Gama Idelyn

Beliema de la Idelyn

Candidoză sau infecție bacteriană? Soluția complexă în tratamentul și prevenția infecțiilor vaginale.

VEZI PRODUSELE

Urinal de la Idelyn

Prima gamă complexă din România
în categoria produselor urologice.

VEZI PRODUSELE