Fără remedii ad-hoc în problemele vaginale!

M-am trezit în acea dimineață cu un sentiment bun până când m-am dus la toaletă și mi-am dat seama că secreţia mea era gălbuie și urât mirositoare. Minunat, am o infecție vaginală! Am scris prietenelor mele și, în câteva minute, sfaturile mi-au umplut căsuţa de inbox. De la introducerea unui usturoi legat de o bucată de ață dentară în vagin până la o cremă făcută în casă dintr-un amestec de iaurt natural și oțet cu care să mă clătesc în interiorul vaginului, se pare că toată lumea avea o rețetă miraculoasă de recomandat. Abia în momentul în care aveam usturoiul într-o mână și ața dentară în cealaltă, mi-am dat seama cât de proastă este ideea. Le-am aruncat în coșul de gunoi și mi-am promis că nu voi încerca niciodată să-mi îndes mâncare în interiorul vaginului.

Pe lângă disconfortul instalat, am acceptat invitația de a ieşi cu fetele seara și, evident, a apărut subiectul în discuţiile noastre. Inutil să spun că toată lumea a povestit experienţele groaznice despre modul în care aceste remedii făcute în acasă pentru vagin au avut un final nefericit. Poate fi doar o experienţă eșuată amuzantă, cum ar fi uitarea eliminării "tamponului de usturoi" din vagin înainte de sex (și să nu mai primeşti niciodată vreun semn de la tip), dar poate fi și periculoasă, cum ar fi dezvoltarea unei infecții vaginale grave din cauza acestor rele tratamente. Această conversație m-a condus la o concluzie pe care am împărtășit-o cu prietenele mele și acum o împărtășesc cu tine, dragă cititoare.

 

Vaginul este o parte foarte sensibilă a corpului nostru. Mă gândesc la el ca şi cum ar fi niste ochi, știi? Este fragil, mai ales în interior. Mă refer la vagin, nu la ochi. De ce aș pune o bucată de hrană acolo? Aceste lucruri pot să putrezească, pot contamina cu propriile bacterii mediul de acolo care are un echilibru foarte delicat. Cu toate acestea, iată-ne urmând sfaturile unor bloggeri sau actrițe precum Gwyneth Paltrow, care ne spun că este o idee bună să facem baie de aburi vaginului. Dacă ne-ar spune să facem baie de aburi la ochi, am face acest lucru?

Poate că într-o lume a tutorialelor, blogurilor, vlogurilor și postărilor din social media ne-am obișnuit să obținem informații rapide din diferite surse. Uităm să ne întrebăm cât de sigure sunt aceste surse. Nu sunt medic, dar nu este greu pentru mine să mă gândesc la câteva motive pentru care nu ar trebui să ne lingem tampoanele înainte de a le introduce în Vajayjay (da, acesta este un sfat real de la un alt "geniu" din lumea bloggerilor). Știu că prietenele mele au avut cele mai bune intenţii în legătură cu acele sfaturi, dar trebuie să ne păstrăm simţul critic. Prefer să învăț despre vaginul meu din surse în care am încredere. Şi Gwyneth Paltrow nu este una dintre ele.

Articole recomandate

La ce folosește să ai o relație bună cu vaginul tău

Nu știu voi cum ați fost crescute, dar la mine acasă nu se pronunța cuvântul „vagin”. Când eram mică, mama făcea referire la întreaga zonă în chestiune utilizând apelativul „bună”. Cel mai frecvent apelativul cu pricina se împerechea  cu „rușine”. „Ia mâna de la bună că e rușine”, „ai grijă cum stai, e rușine”, etc. Când am crescut, am început toți să evităm orice referire cu privire la subiect. Așa că eu am crescut cu noțiunea de rușine atașată serios și sănătos de orice referire la sex sau organe sexuale. În adolescență am bântuit prin sexualitate cu confuzie și vinovăție, că, deh, era de rușine.Mă feream să mă ating. Mă feream să mă uit. Mă feream să întreb. Mă feream să apelez la medic. Am aflat mai apoi de la prietene că, în mare majoritate, și ele au fost crescute la fel. Și că și ele aveau o relație discutabilă cu vaginul lor.


Ce ai în dormitor – un iubit rafinat sau un Tarzan derutat?

Una dintre cele mai întâlnite preconcepții despre sex este aceea că “sex face toată lumea”. Poate că nu ar fi o preconcepție dacă ar implica doar că îl facem și nu ar presupune că acțiunea în sine garantează satisfacția. Pentru că l-om face mulți, dar nu toți știm ce facem și nu toți facem o treabă de calitate (respectiv satisfăcătoare pentru ambele părți). De ce? Păi în primul rând pentru că nu vorbim despre asta. Ne sfiim să discutăm despre orice problemă legată de sex sau de organele sexuale. Prezervativele se cer pe șest și se ascund sub cumpărături. Automedicația te scutește să îți descrii problemele la farmacie. Și da, aici iar o să vă spun că foarte mulți dintre noi se tratează “după ureche”, pentru că asta scutește de rușinea pronunțării unor cuvinte precum secreție vaginală sau mâncărimi inghinale. Dacă poți să rezolvi treaba doar cu pronunțarea unui nume de medicament, ce contează că nu folosește la nimic. În fine, să revin la temă...


Gama Idelyn

Beliema de la Idelyn

Candidoză sau infecție bacteriană? Soluția complexă în tratamentul și prevenția infecțiilor vaginale.

VEZI PRODUSELE

Urinal de la Idelyn

Prima gamă complexă din România
în categoria produselor urologice.

VEZI PRODUSELE