Iubește-ți vaginul și te va iubi înapoi

Vrei să ai un vagin perfect? Acceptă-ți feminitatea așa cum este, și vei trăi mai mult în loc să te autocompătimești la nesfârșit.

Petrece măcar câteva minute citind un forum pentru femei pe internet și vei fi șocată. "Mă tem că vaginul meu este prea urât". "O parte este mai mare decât cealaltă. Ce va spune noul meu iubit?" "În școală mi s-a spus că miroase a pește. De atunci, nu-mi place să mă dezbrac în fața altora."

Există tot mai multe femei care nu sunt mulțumite de vaginul lor, dar acest lucru este o mare greșeală. Cum ai putea să te bucuri de sex, dacă ți-e teamă că partenerului tău nu-i vor plăcea părțile tale intime? Și cum să te consideri o femeie frumoasă, dacă ție nu iți place ceea ce ai acolo?

Sunt filme erotice de vina?

Știm foarte bine că nu este ușor să te ridici la nivelul așteptărilor lumii moderne. Gândește-te la filmele porno: ai văzut vreodată o actriță adultă neepilată, cu pete pe vagin? Desigur că nu. Din cauza așteptărilor nerealiste, multe femei nu sunt în stare să accepte faptul că realitatea este foarte diferită de filme. Poate nu ești de acord cu asta, dar ți-ai petrecut vreodată o oră în baie, înainte de o întâlnire, ca să te asiguri că totul e perfect? Probabil că da.Nu-ți face vaginul de rușine!

Nou: Folosește Beliema Effect timp de zece zile și vei scăpa de infecția vaginală.

Fenomenul este destul de nou si are deja un nume: rușine de vagin. Societatea de astăzi le face pe femei să creadă că sunt dorite numai dacă părțile lor intime sunt perfecte. Adevărul este că vaginul perfect nu există. Sunt unele mai mari sau mai mici, de culoare mai deschisă sau mai întunecată, asimetrice și, uneori, chiar cu pete. Și știi ceva? Asta nu e deloc o problemă. Problema începe atunci când nu ești în stare să-ți accepți corpul. Dacă nu ai încredere în tine, chiar și viața ta ar putea fi în joc.

Mai mult sex, viață mai lungă

Acum câțiva ani, un studiu american arăta că cele care sunt mulțumite de vaginul lor, nu numai că au parte de mai mult sex, dar își și vizitează ginecologul mai des. Femeile care au participat la studiu au trebuit să răspundă cu „da” și „nu” la întrebări cum ar fi: "Cred ca vaginul meu miroase frumos" sau "Vaginul meu este frumos”. Ele au fost catalogate ca "mulțumite" sau "nemulțumite" în funcție de răspunsurile lor.

Oamenii de știință nu au fost, desigur, surprinși de faptul că femeile cu mai multă încredere în sine erau mai dispuse să se dezbrace în fața partenerilor lor și aveau parte de mai mult sex, dar a fost mult mai interesant să vedem că se și duceau la ginecolog mai des. Acest lucru înseamnă că cele care sunt mulțumite de vaginul lor sunt mai conștiente de sănătatea lor și acest lucru le poate chiar salva viața. Lecție: Iubește-ți vaginul și te va iubi înapoi!

Și tot cu expertul ginecolog am clarificăt câteva concepții greșite comune despre infecțiile vaginale. Multe femei cred că scurgerile vaginale sunt cel mai adesea un simptom de infecție, dar acest lucru nu este adevărat. Tu crezi că știi totul despre infecțiile vaginale?

Pentru informații specifice citește și răspunsurile experților.

Articole recomandate

Igiena intimă. Cum să menții un vagin curat și sănătos

Este esențial să menții un vagin curat și sănătos, atât pentru confortul tău, cât și pentru sănătatea ta fizică. De asemenea, acest aspect este vital pentru sănătatea ta sexuală, pentru a evita contactarea unei infecții urinare sau a unor boli cu transmitere sexuală și a te putea bucura de o viață sexuală agreabilă. Vaginul are un sistem propriu de reglare a pH-ului, asta înseamnă că se autocurăță. Însă sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a facilita această funcție și a nu dezechilibra pH-ul vaginal, care are valori normale cuprinse între 3.8-4.5.


Igiena intimă în copilărie: Cum să le vorbești copiilor despre asta?

Educația despre igienă începe în copilărie, când copiii își descoperă corpul, inclusiv părțile ascunse de scutece. Reacțiile părinților la curiozitățile copiilor sunt cruciale. Interdicțiile și dezaprobarea părinților pot genera copiilor sentimente negative legate de propriile corpuri, de la vârste foarte fragede. Ca părinți, trebuie să fiți deschiși la faptul că toată curiozitatea copiilor de a-și descoperi corpurile este o parte importantă a dezvoltării lor sănătoase, încă din primii ani de viață. Este responsabilitatea părinților să le dea copiilor răspunsurile potrivite la întrebări și sfaturile pe care să le urmeze.


De ce mimează femeile orgasmul?

O să încep cu scena, probabil deja cunoscută, din filmul Când Harry o întâlnește pe Sally. Nu mă pot abține, este absolut irezistibilă. Majoritatea femeilor au mimat orgasmul la un moment dat al existenței lor, spune Sally. Da, dar niciodată cu mine, spune Harry, sigur de el. După care urmează „demonstrația” magnifică a lui Sally. Nu știu dacă scenaristul s-a documentat, dar cert este că afirmația lui Sally este adevărată. Țineți-vă bine, stimați domni – studiile spun că 67% dintre femei fac asta. Și dacă aveți tendința să protestați, asta e doar pentru că Harry avea și el dreptate – deși majoritatea cred că mimatul orgasmului e o realitate, doar 20% dintre bărbați cred că asta s-a petrecut cu partenerele lor. Și (evident doar cei care admit asta) mai recunosc și că dovada că partenerele lor ar face acest lucru, i-ar stresa maxim. Ceea ce confirmă științific zicala conform căreia femeile mimează orgasmul pentru că ele cred că bărbaților le pasă. În altă ordine de idei, doamnelor, surpriză – 28% dintre bărbați se ocupă și ei, ocazional, cu mimatul.


Gama Idelyn

Beliema de la Idelyn

Candidoză sau infecție bacteriană? Soluția complexă în tratamentul și prevenția infecțiilor vaginale.

VEZI PRODUSELE

Urinal de la Idelyn

Prima gamă complexă din România
în categoria produselor urologice.

VEZI PRODUSELE