Organul sexual feminin, l-ai văzut?

Haideți la o excursie in vulvaland!

Peste 4 milioane de oameni au privit filmul despre vagin peste care am dat într-una din zilele astea: femei în toată firea care nu și-au văzut niciodată părțile intime, dar au avut acum ocazia de se uita mai atent la organul lor sexual. Ce nebunie, nu-i așa?

"Cel mai bun prieten al unui bărbat, cea mai falnică parte a corpului meu", - asta spun bărbații despre penisul lor. Știu totul despre el de când erau băiețandri, și nu cred că există nici un bărbat in lumea dezvoltată care nu-și cunoaște dimensiunea exactă a penisului.

Nu contează dacă e muncitor in construcții sau profesor universitar, dacă trăiește sub pragul sărăciei sau câștigă milioane, organul sexual este centrul universului său. "Douăzeci de centimetri, dimensiunea regală", spun dacă au cu ce se lăuda, în timp ce cei cu sub paisprezece centimetri devin de cele mai multe ori in fotbaliști huligani și / sau agresori.

Chiar din adolescență, m-am întrebat mereu: ce fac? îl măsoară cu o riglă, sau se bazează pe o simplă estimare din ochi? Este suficient să faci măsurători la sfârșitul pubertății, probabil în jurul vârstei de optsprezece – douăzeci și unu de ani, sau trebuie să verifici periodic sistemul? Oricum, sexualitatea masculină e evidentă de la început, și organul sexual masculin este un simbol de mândrie, frumusețe și putere.

Pornind de la picturile rupestre, până la arta populară sau la creații contemporane, simbolurile falice ne amintesc de creativitate, creație, forță biruitoare, și sunt întotdeauna scopul procesului, niciodată un simplu instrument menit să servească unui scop (sau, Doamne ferește, să pună un zâmbet fericit pe fața unei femei).

Femeile, pe de altă parte, au o relație foarte diferită cu vaginul lor. După cum puteți vedea în clipul video de mai jos - și experimenta în conversații mai intime cu alte femei, cele mai multe femei nici nu simt nevoia să arunce o privire către părțile lor intime. E acolo, funcționează, și atât. Aparent nu trebuie să știe mai multe.

Există femei care sunt chiar ușor dezgustate de partea lor de catifea. Celebra carte și piesă de teatru „Monologurile vaginului” aruncă lumină asupra acestei perspective: majoritatea femeilor pur și simplu nu au o relație corectă cu zona lor intimă.

Femeia obișnuită are, de fapt, o neliniște constantă cu privire la forma, culoarea, coafura și mirosul acesteia: în timp ce țările din lumea a treia au o istorie vastă de mutilări genitale la femei, lumea occidentală oferă chirurgie plastică celor nemulțumite de organul lor sexual. Mesajul este clar: nu e în regulă așa cum este. Chiar dacă nu aveți nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să fie vaginul, noi avem o viziune clară asupra subiectului.

"Oh, este mult mai inocent decât am crezut că e ..." izbucnește una dintre femei. "Primul tip cu care m-am culcat mi-a spus că e cel mai dezgustător lucru pe care l-a văzut vreodată ..." – zice alta, apoi recunoaște faptul că hei, de fapt nu e chiar așa de rău. "Acum mă simt mult mai bine ..." - adaugă ea în cele din urmă, și aș vrea să pot s-o strâng tare în brațe.

Clinica de ginecologie americană Women’s Therapy Center prezintă reacțiile femeilor când își văd organul sexual pentru prima dată, cu ajutorul unei oglinzi speciale ... și cele mai multe dintre ele sunt uluite, pentru că nu s-au mai privit niciodată atât de adânc. Câteva femei sunt șocate sau chiar se tem să facă acest lucru.

Nou: Folosește Beliema Effect timp de zece zile și vei scăpa de infecția vaginală.

Într-adevăr, vaginul este perceput nu doar ca un loc misterios, invizibil, ci chiar pare un pic înfricoșător uneori. Acesta permite ființelor umane cea mai profundă conexiune, și se întâmplă să fie calea spre viața însăși: e primul drum pe care-l facem când ne naștem în această lume.

Cum de nu vorbim mai mult despre asta? De ce nu avem mai multe cuvinte pentru a-l descrie? De ce nu-i cunoaștem anatomia mai bine? De ce ne raportăm la toate tulburările funcționale și bolile legate de acesta ca un la un tabu? De ce capacitatea sa de a ajunge la orgasm este doar măsura productivității unui bărbat? De ce este o rușine dacă îi place sexul, și de ce este la fel de rușinos dacă nu îi place? De ce mii de femei - și mai mult, chiar bărbați – discută în contradictoriu despre importanța nașterii vaginale ca și cum acest lucru ar fi singura modalitate de a ajunge la adevărata feminitate?

Imaginați-vă stând în fața oglinzii, și știind că e frumos. Așa cum este. Doar pentru că e al nostru. Și e dorit, iubit și răsfățat. Dar nu, acesta este doar un lucru extern, și poate ar trebui să începem din altă parte, iubindu-l pentru că este o poartă spre sinele nostru profund. Avem oare voința și curajul să facem asta?

Și care ar fi pasul următor?

"Nu vă fie frică să vă denumiți vaginul oricum doriți, lucrul acesta va fi eliberator" - scrie Jelto Drenth, unul dintre cei mai cunoscuți sexologi olandezi. "Nu este o vulva, o parte intimă și cu siguranță nici „acolo, jos” sau o „intersecție”; aceste expresii doar adăugă tabuuri "- a adăugat expertul într-un interviu. Cu toate acestea, nici măcar el n-a avut vreo sugestie despre cum ar trebui să fie denumit vaginul. "Poate ar trebui să fie întrebate femeile", - a spus el și acest lucru este exact ceea ce facem acum. Dă-i un nume vaginului tău!

Articole recomandate

Ești mironosiță sau … fată rea?

E un lucru ciudat: dacă îți place sexul și ai tendința să vorbești foarte mult despre asta, ți se atribuie cu ușurință termenul de "fată rea" . Pe de altă parte, dacă ești un pic rezervată, poate chiar timidă (sau pur și simplu simți că viața ta intimă nu e treaba nimănui) ai putea fi etichetată drept mironosiță. Ambele etichete sunt incredibil de periculoase pentru că sunt pe cale de a stabili limite sexualității feminine, în contextul regimului de patriarhat egocentrist.


Igiena intimă în copilărie: Cum să le vorbești copiilor despre asta?

Educația despre igienă începe în copilărie, când copiii își descoperă corpul, inclusiv părțile ascunse de scutece. Reacțiile părinților la curiozitățile copiilor sunt cruciale. Interdicțiile și dezaprobarea părinților pot genera copiilor sentimente negative legate de propriile corpuri, de la vârste foarte fragede. Ca părinți, trebuie să fiți deschiși la faptul că toată curiozitatea copiilor de a-și descoperi corpurile este o parte importantă a dezvoltării lor sănătoase, încă din primii ani de viață. Este responsabilitatea părinților să le dea copiilor răspunsurile potrivite la întrebări și sfaturile pe care să le urmeze.


Igiena intimă. Cum să menții un vagin curat și sănătos

Este esențial să menții un vagin curat și sănătos, atât pentru confortul tău, cât și pentru sănătatea ta fizică. De asemenea, acest aspect este vital pentru sănătatea ta sexuală, pentru a evita contactarea unei infecții urinare sau a unor boli cu transmitere sexuală și a te putea bucura de o viață sexuală agreabilă. Vaginul are un sistem propriu de reglare a pH-ului, asta înseamnă că se autocurăță. Însă sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a facilita această funcție și a nu dezechilibra pH-ul vaginal, care are valori normale cuprinse între 3.8-4.5.


Gama Idelyn

Beliema de la Idelyn

Candidoză sau infecție bacteriană? Soluția complexă în tratamentul și prevenția infecțiilor vaginale.

VEZI PRODUSELE

Urinal de la Idelyn

Prima gamă complexă din România
în categoria produselor urologice.

VEZI PRODUSELE